Va propun astazi o reteta de paste cu sos de caju, ciuperci si spanac, care se face usor si este foarte satioasa. Pastele sunt unul din cele mai populare feluri de mancare.
Nu doar italienii le consuma cu placere, dar si romanii si, in general, cam toata lumea. Sunt foarte multe variante de a pregati pastele 🙂
De data aceasta, am folosit folosit spanac si ciuperci pentru a da aroma sosului de caju.
Spanacul este un remineralizant de mare valoare. De asemenea, ajuta la purificarea tubului digestiv, la tonificarea miocardului si stimularea activitatii inimii. Consumul de spanac creste cantitatea de urina eliminata, stimuleaza secretiile gastrice, pancreatice si biliare, faciliteaza eliminarea viermilor intesinali, previne infectia gingiilor (pioreea) si este un tonic al sistemului nervos.
Continutul nutritiv al unei cani de spanac fiert, cu sare:
• Vitamina K – 888.50 mcg;
• Fier – 6.43 mg;
• Acid folic – 262.44 mcg;
• Magneziu – 156.60 mg;
• Vitamina B2 – 0.42 mg;
• Calciu – 244.80 mg;
• Potasiu – 838.80 mg;
• Fibre – 4.32 g;
• Proteine – 5.35 g;
• Fosfor – 100.80 mg;
• Zinc – 1.37 mg;
• Vitamina E – 1.72 mg.
Ingrediente paste cu sos de caju, spanac si ciuperci:
- 150 grame paste;
- 200 grame ciuperci;
- 1 cana de spanac;
- 1 ceapa medie;
- 100 grame caju (hidratat cel putin 2 ore);
- 2-3 linguri zeama de lamaie;
- sare;
- 1 lingurita de mustar.
Puneti nucile de caju la hidratat cateva ore sau le puteti lasa peste noapte. Cand sunt gata, le puneti la blender impreuna cu zeama de lamaie, sare, lingura de mustar si putina apa daca este nevoie.
Pastele le puneti la fiert in suficienta apa pentru 10-12 minute.
Pregatiti ciupercile in tigaie cu jumatate de ceapa (celalalta jumatate am tocat-o marunt si am introdus-o cruda in sos) si le lasati aproximativ 10-15 minute pana nu mai lasa pic de zeama si devin mai brune. Nu am folosit deloc ulei. Inainte sa le luati de pe foc puneti spanacul si amestecati de cateva ori, fiindca se patrunde foarte repede. Amestecati ciupercile pregatite cu sosul de caju.
Dupa ce scurgeti pastele, amestecati totul si condimentati dupa gust, daca mai simtiti nevoia.
Pofta mare 🙂